Pro Expert

Ne gasesti si pe: Facebook
 
 

 


Leadership
Construirea şi conducerea echipelor

Managementul proiectelor

Comunicare

Negociere

Managementul conflictelor

Abilităţi de prezentare

Managementul timpului şi al stresului

Coaching

Rezolvarea de probleme

Putere şi influenţă

Managementul schimbării



 

Managementul schimbării

Să afirmăm că lumea e într-o continuă schimbare e deja truism. Dar, chiar dacă mare parte dintre oameni conştientizează importanţa schimbării, puţin sunt cei care o şi acceptă. Organizaţia are nevoie de schimbare, indiferent dacă este vorba de simple reguli sau de strategie. Totuși senzaţia resimţită imediat este disconfortul, iar impactul este cu atât mai puternic, cu cât schimbarea este mai profundă. Acest training va ajuta oamenii să înţeleagă necesitatea schimbării, să poată facilita o astfel de intervenţie, să o implementeze, să poată să dezvolte la ei şi la ceilalţi o atitudine proactivă vizavi de schimbare.

Dintre aspectele tratate:

  • Schimbarea la nivelul individului
  • Schimbarea la nivel organizaţional
  • Managementul riscurilor
  • Schimbare reactivă vs. proactivă
  • Etape în schimbare şi rezistenţa la nou
  • Responsabilizarea persoanelor implicate
 
Prelucrare date personale Anunturi achizitii !!!